Muntele Athos,Muntele Athos Halkidiki, Munti Muntele Athos..

Sfantul Munte este o peninsula cu lungimea de 60 km o latime ce variaza intre 8-12 km , ria totala fiind de 360 Km patrati. Muntele Athos, sau Athon, dupa niste vechi traditiuni întunecate ar veni de la Athos, un supranume ce da zeului Joe (Jupiter) care avea un templu pe unul din vârfurile Muntelui.

Printre celelalte temple de pe Athos, pe unul din vârfurile cele mai înalte, era zidit templul zeului Apolon, care întrecea pe toate ca marime, înaltime si arta.

In zilele senine, Idolul se vedea dela Constantinopol si era adorat cu însufletire. In timpurile vechi Athosul era tot atât de renumit ca si Olimpul, faimosul munte, pe înaltimea caruia salasluiau zeii mitologiei antice.

De la poalele Athosului si pâna la cele ale Olimpului se întinde ca o pânza albastra, frumoasa mare Egee, semanata ca o multime de insule, a caror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Athonul însusi, nu de putine ori a slujit de salas zeilor din Olimp.

O legenda spune, ca vreme îndelungata a petrecut aici si Junona.

Muntele Athos, pe atunci era locuit de pagâni. Deasupra lui se aflau 5 cetati: Dion, Olofiscus, Acroaton, Zissus si Cleone. Locuitorii acestor cetati ca si cei de prin insulele din apropiere, au adus multe jertfe sângeroase zeitatilor de pe munte, si în special lui Apolon cel de pe vârful Athonului.

Lumea dornica sa cunoasca viitorul venea de prin toate partile, spre a-l consulta si toti primeau de la dânsul raspunsuri potrivite, dar fireste mincinoase, ca toate raspunsurile oracolelor pagâne.

Dupa poemele lui Homer, pe lânga Atbon, ar fi trecut flota viteazului între viteji, Achile, fiul lui Pele, regele Tesaliei, când împreuna cu Agamenon, si înteleptul Ulise, au pornit razboi împotriva Troiei, o faimoasa cetate ale carei ruine se vad si astazi, pe coastele Asiei Mici. Crestinarea Athosului. Pagânii care locuiau Sf. Munte, dupa o veche traditiune bisericeasca au primit crestinismul din vremile cele dintâi ale erei crestine, în niste conditiuni cu totul exceptionale,
Se stie ca, dupa înaltarea Mântuitorului la cer si pogorârea Sf. Duh asupra celor 12 Apostoli, printre care erau si sfintele femei mironosite, în frunte cu Sf. Fecioara Maria, urmând poruncii Mântuitorului: : "Mergând învatati toate neamurile... si propovduiti evanghelia la toata zidirea", Sf. apostoli au tras la sorti, care încotro sa mearga la propovaduire.

In chipul acesta, s-au orânduit toti, fiecare în câte o parte a lumii. Cât despre Maica Domnului, singur Dumnezeu, dupa a Sa pronie, i-a rânduit mai înainte soarta, trimitând pe arhanghelul Gavriil, care i-a vestit, ca sa mearga la muntele Athos, unde sunt cele mai multe Temple pagâne.

Aceasta s-a îndeplinit întocmai, în urmatoarele împrejurari: In insula Cipru, fusese rânduit episcop, Lazar, cel înviat a 4-a zi din morti; hirotonit de catre apostolul Varnava, ucenicul Sf. Ap. Pavel.

Dup%u0103 un timp, oarecare, Lazar a fost cuprins de un dor nespus, de a mai vedea, odata înainte de a-si da obstescul sfârsit pe prea Sf. Fecioara; dar stiind bine, ca el nu se mai putea duce la Ierusalim, din cauza jidovilor, carel urmareau, ca sa-l ucida, a scris o epistola Maicii Domnului, prin care o ruga, cu multa staruinta si cu adânca smerenie, ca sa vina ea la Cipru, spre a-I împartasi blagoslovirea Fiului si Dumnezeului.

Maica Domnului, primind scrisoarea aceasta duioasa, a raspuns Sf. Lazar, ca-i va îndeplini dorinta, numai sa-i trimita o corabie în portul Iaffa, ca sa o ia. Primind acest raspuns, Sf. Lazar s-a umplut de o bucurie nespusa si a trimis îndata corabia la port. Maica Domnului o astepta. S-a suit în corabie, însotita fiind de apostolul Ioan feciorelnicul -în grija caruia o lasase Mântuitorul - si de alti doi apostoli si s-au îndreptat cu corabia, spre insula Cipru.

Vântul însa fiind împotriva, - dupa dumnezeiasca rânduiala de sus - se pomeneste dupa putina vreme de calatorie, la limanul lui Climent, din muntele Athos, în dreptul Mânastirii Ivirilor de azi.

Când s-a apropiat corabia de tarm, s-a întâmplat o minune! Toti idolii din munte au cazut cu fetele la pamânt, sfarâmându-se în mii de bucati; iar idolul Apolon, cel din vârful Athonului racnind groaznic, fara orânduiala, ca niciodata, a strigat; Iesiti noroadelor barbati si femei, tineri si batrâni si alergati în graba, la limanul lui Climent, ca sa întâmpinati pe Maica Marelui Imparat si adevaratului Dumnezeu, Iisus Hristos! Si zicând aceste cuvinte, îndata idolul a cazut de pe vârful muntelui, împreuna cu diavolul care locuia într-nsul, sfarâmând coama întreaga a muntelui si prabusindu-se în adâncurile marii.

Norodul, auzind aceasta, s-a înspaimântat foarte si adunându-se la un loc cu mic cu mare s-au pogorât în graba la limanul lui Climent, unde au întâmpinat pe prea Sf. Nascatoare de Dumnezeu si Sf. apostoli care era cu dânsa. Fiind ea pe bordul corabiei, i-au adus cuviincioasa cinstire si cazând i s-au închinat, zicând; "O prea sfânta stapâna, Maica pururea fecioara! Spune-ne luminat cum ai nascut pe cel neîncaput?

Cum ai hranit cu lapte din sânul Tau pe cel ca hraneste toata faptuirea si cum ai tinut în Sf. Tale brate pe cel ce tine în brate toata zidirea? " Atunci Maica Domnului, cea cu dar daruita, deschizând gura a dezvaluit norodului aceluia înselat de idoli toate tainele Fiului Sau, învatându-i sa creada si sa se boteze în numele Lui.

Si asa a crezut tot norodul si s-a botezat de la mic la mare, aducând multumire Maicii Prea Curate.

Maica Domnului le-a mai spus urmatoarele cuvinte: "O fii luminati, ascultati. Acest loc a fost sortit mie de catre Fiul si Dumnezeul meu. Voi însa, nu veti mai ramâne mult aici, pentru ca pe muntele acesta voi trimite barbati din toata lumea, ca sa vietuiasca în curatie, dupa chipul îngerilor.

Dupa aceasta, maica cea prea curata s-a suit în corabie, împreuna cu cei doi ucenici care o însoteau, si dând ultimele povete norodului, binecuvântându-l, a plecat spre insula Cipru.

Sf. Lazar, dupa multa asteptare, zarind corabia apropiindu-se, mult s-a înveselit, varsând lacrimi de bucurie. Si sosind corabia, Maica Domnului a povestit Sf. Lazar cum a fost rânduita sa mearga la muntele Athos, unde a adus pe tot norodul la credinta cea adevarata.

Sf. Lazar s-a bucurat mult, si luând blagostovenia cea mult dorita, corabia cu Maica Domnului s-a îndepartat de la tarm, pornind spre Iaffa si apoi spre Ierusalim. Nu se stie sigur când au venit primii monahi pe muntele Athos. Se banuieste însa ca ar fi venit chiar din timpul Sf. Apostol si Evanghelist Ioan (101 dupa Hr.), care însotise pe Sf. Fecioara în calatoria Sa spre Athos.

Aceasta versiune voieste sa ne spuna ca, chiar din timpurile vechi ale erei crestine, au debarcat aici sihastri din Asia mica, poate si din Efes, patria Sf. Evanghelist Ioan, unde viata singuratica, contemplativa, începuse a se manifesta de timpuriu.

Desigur însa, ca viata calugareasca de aici a luat fiinta mai întâi sub forma de sihastrii si de schituri. Pe vremea împaratului Teodosie I ( 395) si a sotiei sale Pulheria, existau câteva Mânastiri, care însa au fost pustiite de barbarii navalitori. Catre sfârsitul secolului al VIII-lea, venind de la Roma, Petru Athonitul, din porunca Maicii Domnului, care i s-a aratat în vis, a gasit muntele pustiu. De aceea a trebuit sa-si caute adapost într-o pestera întunecoasa, plina de taratoare otravitoare, pe care numai cu rugaciunea le-a alungat. Hrana sa, la început, a fost din ierburi care cresteau în preajma pesterii, iar mai în urma s-a învrednicit de hrana cereasca pe care i-o aducea îngerul Slavei, o data la patruzeci de zile.

In a doua jumatate a sec. IX (867) vine si se aseaza la Athos, pustnicul Ioan Colibasul vestit prin sfintenia vietii sale. Pilda lui fu urmata de altii, asa ca în scurt timp înaltimile muntelui au fost populate cu sihastrii si monahii, râvnitori dupaviata îngereasca, post si rugaciune de zi si de noapte, în linistea profunda a muntelui.

Vasile Macedon, împaratul bizantului (867-886) ascultând rugamintea sihastrului Ioan Colibasul, îi darui lui si urmasilor sai acest munte, care de acum înainte începe a se numi Sf. MUNTE. Privilegiul acesta al lui Vasile Macedon, îl întari si împaratul Leon Inteleptul. Pe lânga sihastrii, mai venira apoi si chinovitii, care începura sa zideasca mânastiri.

Ca organizator al Sf. munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care împreuna cu alti râvnitori de viata monahiceasca, întemeie marea mânastire Lavra, pe la anul 963.

Pentru viata sa, plina de evlavie si cuviosie, Atanasie, ca si Petru Athonitul, este trecut în rândul Sfintilor.

Prin secolul. al X-lea, viata monahala ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei, preoti, diaconi se retrag la mânastirile Aghiorite si intra în rândurile monahilor. Lor le urmeaza împarati, printi si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii acesteia, se retrag din lumea desfatarilor, traind în singuratatea muntelui sfânt, si ducând cu dânsii averi si odoare scumpe.

Faima despre sfintenia vietii în Sf. Munte, s-a raspandit în toata lumea. Principii tutoror popoarelor ortodoxe: Iberi, Rusi, Sârbi, Bulgari si mai ales Românii, daruiesc averi considerabile pentru zidirea si împodobirea mânastirilor din Sf. Munte.

0 chestie care merita sa fie cercetata este si interzicerea intrarii femeilor, sau femelelor în genere, în Sf. Munte. Dupa o veche traditie, pastrata prin viu grai, se povesteste ca, Plagudia, sotia împâratului Teodosie cel mare trecând cu corabia de la Roma spre Constantinopol, s-a abatut si pe la muntele Athos spre a vedea mânastirea Vatoped zidita de catre sotul sau.

Primita în port de catre monahii a mers pana în tinda Bisericii, unde este pana astazi Icoana Maicii Domnului numita vie. Aici auzi o voce tunatoare: "Opreste-te si întoarce-te înapoi caci eu sunt împarateasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit sa tulburi linistea supusilor mei ? Sa stiti ca de azi înainte, nici o femeie nu va mai calca pamântul sfânt al acestui munte".

Auzind aceste cuvinte, împarateasa Plagudia cazuta cu fata la pamant, pocaindu-se de îndrazneala ce a avut, darui manastirii odoare scumpe dupa care a plecat la Constantinopol.

De atunci si pana azi, nici o femeie n-a mai intrat în republica monahilor a Sf. munte Athos.

Prin sec, XI-lea, Athosul îsi pierde caracterul de asezamant împaratesc, curat Bizantin. Atunci Rusii întemeiaza aici mananstirea lor Sf. Pantelimon, numita Rusicu, cu slujba ruseasca de pe carti Slavonesti, pomenite înca pe la 1143.

In curând se înfiinteaza si manastirea Sarbeasca Chilandarul, o frumoasa manastire bulgareasca si un frumos schit românesc: Prodromul.

In timpul imperiului Latin, întemeiat de cruciati în anul 1204, monahii Sf. munte Athos au înscris cea mai glorioasa pagina a istoriei lor, luptând si marturisind, în ciuda tuturor prigoanelor catolice, credinta drept maritoare de rasarit. Martiriul, mucenicia si moartea, nu i-au putut clinti de pe temeliile credintei ortodoxe.

De atunci si pana azi, Sf. munte Athos a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni si centrul prin excelent al monahismului ortodox.